Îmbrăcată doar într-un tricou, o femeie atârnă periculos de pervazul geamului de la etajul III al unei clădiri, în timp ce prietenii încearcă să o tragă înapoi în cameră. Tânăra de 25 de ani amenințase că se aruncă, iar cinci prieteni au intervenit pentru a o împiedica să-și pună capăt zilelor.
Martor fără voie, bărbatul de 55 de ani care văzut întreaga scenă a declarat că înainte ca incidentul să aibă loc, sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.50, a auzit mai multe țipete. Când a scos capul pe geam a văzut că o femeie pe jumătate dezbrăcată atârnă de pervazul ferestrei de la etajul al treilea, în timp ce mai mulți prieteni, printre care și iubitul ei, încearcă să o tragă înapoi.
Serviciile de intervenție au fost anunțate, printr-un apel la numărul de urgență, că o femeie de 25 de ani încearcă să se sinucidă. După sosirea echipajului, femeia a fost dusă la o clinică pentru investigații.
Un purtător de cuvânt din cadrul Poliției a declarat că tânăra părea că suferă de probleme psihice.